Lumea jocurilor se întâlnește din nou cu Netflix: noul proiect care ajunge pe micile ecrane

de: Andrei Tilimpea
07 09. 2021

Netflix caută o nouă serie care să rupă topurile. După succesul pe care seria The Witcher a avut-o, se pare că alt joc urmează să primească o ecranizare.

Cea mai nouă serie care se pare că ar fi în planul celor de la Netflix se bazează pe jocul Dishonored. Acesta a fost lansat de către Arkane Studios în 2012 și este considerat un titlu de excepție în industrie. Mai mult, acesta a fost urmat de Dishonored 2, lansat în 2016.

Ambele jocuri sunt disponibile pe PC, PS și Xbox, mai mult, posesorii de Xbox Game Pass se pot bucura de el în baza abonamentului.

Povestea este amplasată într-o lume în care bodyguardul Corvo Attano caută răzbunare ca asasin după ce fiica sa este răpită. În producția acestuia au fost implicați mai mulți actori cunoscuți, precum Carrie Fisher, Lena Headey, Chloe Grace Moretz și John Slattery.

Când apare serialul

Giant Freakin Robot afirmă că Netflix se uită la posibilitatea de a face o serie despre Dishonored. Platforma raportează că Netflix a primit undă verde pentru a utiliza întreaga lume a seriei. Cu trei jocuri Dishonored, Dishonored 2 și Death of the Outsider, serviciul de streaming are o mulțime de surse de inspirație.

Nu se știe încă cine va juca în serial, la urma urmei, acesta nu a fost încă anunțat oficial, chiar dacă sursele Giant Freakin Robot spun o altă poveste. Deocamdată, va trebui să așteptăm până când Netflix face anunțul.

Problema este însă alta, jocurilor video și filmele sau serialele nu au avut o relație bună. Formatul este atât de diferit încât de cele mai multe ori filmele tind să nu fie la înălțimea așteptărilor. Să nu uităm că Witcher este totuși bazat pe o carte, indiferent că mă refer la joc sau la serial.

Jocul avea propriul oraș, Dunwall, foarte bine definit. A avut o premisă de început interesantă pentru poveste, au existat personaje secundare interesante, însă personajul nostru principal a fost conceput pentru a fi mai simplu, astfel încât jucătorul să îi dea personalitatea.

Sunt curios și sper ca această serie să reușească ceva ce alții nu au reușit, dar, pentru asta, Netflix are mult de muncă. Trebuie să creeze un personaj principal extraordinar dacă vrea ca Dishonored să învingă șansele și să fie următoarea lor poveste de succes.